Se pare că sânii mi-erau tot la tine….

M-am trezit într-o dimineaţă şi am uitat că nu mai am păr. Mi-am prins agrafele de piele şi o mie de gânduri  s-au îndreptat către tine…Mi-am căutat tulburată şi rujul. Credeam că-l lăsasem în dulăpiorul din baie. Ultima dată spărsesem oglinda cu mii de-ntrebări şi idei. Uitasem de buzele mele. Le-am lăsat în sertarul biroului tău. Mi-am mâzgălit maxilarul nervos şi am atins din greşeală ultimul tău sărut. Era încă umed şi cald. Mi-am căutat disperată rimelul. N-aş fi vrut să mă vezi fără fard. Cu periuţa rimelului îndreptată spre ochi, mi-am dat seama că nu am nici măcar pleoape, sau gene, sau ochi… Am stat, m-am gândit şi mi-am spus că, probabil, le-ai luat şi te-ai dus. Am deschis uşa şifonierului meu. Lenjeria mi-o ţin în pungi de hârtie. Printre hainele groase am găsit şi sutienul albastru. Nu-l purtasem demult, m-am gândit să încerc să mă-ndrept către cer.                 L-am lipit de piept şi am observat că în cupele lui rămăsese doar vid. Se pare că sânii mi-erau tot la tine, pe pat sau pe jos, pe masa maro, în colţul cu perne al sofalei…Atunci, am ştiut că pe toate şi tot le-ai luat tu …şi că eu n-am să fiu…niciodată-un întreg fără tine…

Oana

Flirtul la birou

Mă gândesc de ceva vreme că mă gândesc destul de des la un coleg de serviciu. Şi asta numai pentru că nu m-aş fi gândit niciodată că aş putea să mă gândesc la el. Dar, pentru că totuşi mă gândesc şi v-am mărturisit, mă gândesc mult, m-am gândit să scriu. E genul acela de apariţie ştearsă, de nătâng, dar nu prost, pe care nu l-ai putea convinge niciodată că un blug l-ar face să se simtă mai confortabil decât pantalonii de stofă-lână. Cum mă gândesc la el, m-am gândit aşa, în general, la flirtul în cadrul instituţionalizat, adică organizat, adică, ca să n-o mai lungim atât, la birou. Mă gândeam că am mai avut colegi „palizi şi mai sărbezii” după care mi-am cam pierdut capul, adică la birou, şi mă mai gândeam că nici nu e nimic rău în asta. De altfel, aşa cred că s-au gândit şi alţii, în alte birouri. Flirtul la birou e aşa din plictis şi mă gândesc că şi din curiozitate. Mă gândeam să-l invit la o cafea, când mi-am dat seama că şi el se gândise să mă invite pe mine. Aşa că ne-am gândit că n-ar fi rău să fumăm împreună o ţigară. Mă mai gândeam să-l ating şi atunci pe moment m-am gândit cum s-o fac. Şi cum el s-a gândit să se tundă, m-am gândit că n-ar fi o idee rea să-mi trec degetele prin părul lui. Probabil că nu s-a gândit că-mi doream să-l ating şi m-am hotărât să-i spun că mă gândesc uneori şi la el. S-o fi gândit să râdă-n sinea lui şi m-am gândit că n-ar fi rău s-o dreg. I-am mărturisit că mulţi oameni se gândesc la alţi oameni… Voi la ce vă gândiţi la birou?
O.

Poetul grobian

Am încercat să uit. N-am reuşit. Am încercat să ignor. Nici asta nu mi-a reuşit. Când ai parte de tragica estetică a urâtului taman in dormitor, nu uiţi. N-aş vrea să credeţi că ar putea fi vorba de aceea întâlnire despre care pomeneşte mereu Eliade. Trebuie să pricepeţi: personajul despre care vă povestesc, am realizat mult prea târziu, este de-a dreptul burlesc. Un poet de provincie. Cred că, aparent, scriitorii ăştia au ceva comun. Părul acela, puţin cârlionţat, de lungime medie, excesiv de unsuros, de o culoare nedefinită, puţin aduşi de spate, cu ochii foarte mici, adânciţi de cearcănele proeminente, puloveraşele acelea ponosite care lasă să se vadă discret gulerul cămăşii spălacite. A început prin huruitul demonic al trenului, sexualitate, lascivitate, transpiraţie si vinilinul banchetelor CFR. Nu, nu este imaginaţia mea ci a poetului. Scenă de sex animalic cu o necunoscută în vagonul acceleratului. Aşa debuta, de fapt, romanul, care avea să ne aducă împreună. Cam acesta a fost contextul sau, mai bine spus, pretextul întâlnirii noastre. Abia scăpată de liceu, cu o serie de lecturi cenzurate la activ, şi după ce îngurgitasem, pe nerăsuflate, seria Pascal Bruckner, cu ale lui Luni de fiere, am fost sedusă de scriitoraşul din provincie. Avea suflul acela erotic-excentric, avangardist, care ar fi cucerit orice puştoaică. Că m-am împiedicat de el, de scriitură, de copertă, nu ştiu exact… Pe vremea aceea încă simţeam fervoarea culturală în orice act banal. N-aş fi ratat nimic. Eram prezentă la mai toate lansările de carte, vernisajele şi prezentările care aveau loc în spaţiile conveţionale. Te zăpăcesc poeţii ăştia! Mai tot timpul absenţi dau impresia că existenţa ta e infinit de insignifiantă pe lângă apariţia lor de geniu. Respiră chiar prin epidermă orgoliu, superioritate, putere… Memoria nu mă ajută în reconstituirea dialogurilor. Nici n-ar fi important…Într-una dintre serile de socializare cu intelighenţia (intrare de care mă bucurasem datorită lui), în cadrul cărora se purtau dezbateri, se recitau versuri şi se consuma în exces băutură proastă am cunoscut poetul altfel…Nu-mi rămâne decât să vă oripilez cu cea mai grotescă experienţă de sex „literaturizat”. Apartamentul în care îşi făcuse loc adunase laolaltă o serie de figuri anonime cu aere de mari intelectuali. Îşi duceau veacul într-o semiobscuritate, îmbâcsită de tutun ieftin. Ne-am retras, în final, în camera poetului, spaţiu impresionant de altfel pentru cei care visează boemie, inspiraţie, muze…Cărţi, hârtii mototolite de nemulţumirea scriiturii, amestec haotic de obiecte, haine răvăşite. Nu-mi amintesc cum am ajuns în aşternuturi… Îmi amintesc doar discofortul trupului greoi, masiv, hidos, care se hârjonea entuziast, aparent senzual, de trupul meu. Îmi amintesc gâfâitul şi mirosul infect-respingător al respiraţiei sale. Îmi amintesc efortul porcului şi mişcările lente de du-te-vino, sacadate de excesul de grăsime…Îmi amintesc aşternuturile gălbui şi pereţii murdari, starea mea de ameţeală şi de dezgust. Şi sărutul…V-aţi jucat vreodată cu limba împingând cu nesaţ în gură dopul unei sticle? Cunoaşteţi probabil senzaţia aceea de plin, prea-plin , de duritate şi de fals…Am decis atunci pentru mine: „Jos cu poeţii, să vie o mie de oşti”…
O.

Delights, desires and dilemmas

Aseară ți-ai rătăcit sfârcurile prin așternuturile mele. Pesemne că ți le-am prins în gură și le-am sfârtecat cu dinții. Violent, animalic, macabru. Și n-ai simțit! Sângele ți-a șiroit pe piept, s-a prelins încetișor pe coaste și s-a încâlcit de părul mic și des. Și n-am văzut. Sfârcurile ți-au alunecat, în sângele coagulat. Le-am găsit abia dimineață. Într-o dimineață. Când, obraznic, rece și tare, unul dintre ele îmi împungea gropița obrazului. Am zâmbit neștiutor. În somn. Ceva, cineva își făcuse loc în gropița obrazului drept. Neastâmpărat și nerușinat, îmi dădea ghioante. Ca o lighioană scăpată de moarte, îmi agita epiderma, de dimineață. Mi-am tras brațul și am întins arătătorul pentru a îndepărta senzația. Era sfârcul tău. Sălășluia acolo, în gropița obrazului meu. Am pipăit așternutul în căutarea celuilalt sfârc. Pentru moment, m-am gândit că e singur! Se lipise deja, într-un soi de lichid scabros de culoare închisă, lipicios și umed. Celălalt își făcuse lăcaș în urechea mea. A vrut să-mi șoptească ceva? Și n-am simțit! Le-am prins pe amândouă și le-am îndesat cu nesaț în gură. Le-am mestecat bine, dar nu le-am îngurgitat. Așa, păstoase, mi le-am întins pe obraji. De azi, să știi, sfârcurile tale s-au pironit de fața mea! Așa că, te rog, nu le mai căuta. Sfârcurile tale s-au răscolit în așternutul meu. Ți-am spus, sunt la mine! Nu le mai căuta. Sfârcurile tale sunt pe fața mea…
O.

EL m-a facut roman, antisemit, sovin…

Am iubit un poet, un regizor, un pictor si un muzician. Nu. Rectific. Am iubit mai multi poeti, mai multi regizori, un scenarist (l-am omis intentionat din pricina apartenentei la „mitici”), mai multi muzicieni (trebuie sa recunosc ca pasiune si ardoare mai mare nu am mai gasit) si mai multi pictori. Ce melanj nefiresc de iubiri si ce „coincidenta bizara” cum ar spune Cehov. Asta inseamna, domnule, in stil caragialesc, sa iubesc arta! Sa ma dedic ei, trup si suflet! Nici nu e de mirare aceasta apetenta, mai putin obisnuita, pentru promotorii ei. Pentru ultimul, pianist, am vrut sa ma reinventez. Port tratative cu mine insami. Pentru asumarea liricului! Poate ca o voi face in cele din  urma daca mai gasesc o farama de poezie in ungherele pragmatice ale spiritului meu si voi dezlantui „licentele poetice”.

Pana nu demult credeam ca am iubit mai multi. Sau, poate, niciunul. Suna absurd. In definitiv, nici nu stiu daca i-am iubit, dar de empatizat sigur, va spun sigur, am empatizat! Ma indragostesc usor si la fel de usor imi pierd orice farama de interes si nadejde ca, in sfarsit, voi curma cautarile. Consum din toti si parca din niciunul. Absolut intamplator fiecare dintre ei si-a adus contributia la formarea „ideologiilor mele”. Primul m-a facut sa simt profund romanismul. L-am asteptat asa cum au asteptat romanii americanii in `44. Si n-a venit. Nici deceptie, nici deziluzie. Doar gustul amar al infrangerii si al resemnarii. Ca de altfel, al tot neamului meu! M-am cramponat de cliseele „american dream” si l-am iubit cu nesat in fiecare „shake”, cu fiecare „ jeans” si la fiecare „pub” . Si poate, in subconstient, il mai astept inca si-acum.  Al doilea, evreu, m-a transformat in antisemit. Si fara voia sa. Il detest si ii detest pentru superioritatea si ingamfarea lor, pentru cultul personalitatii si megalomanie, pentru rafinament, pentru umorul negru, pentru cinism, dar mai ales pentru legitimitatea culturala. Ii urasc pe toti din toate viscerele. Ii urasc pentru ca am ajuns sa ii iubesc atat de mult. Sovin am devenit curand. E o chestiune serioasa. Si, cred ca tot dintr-o intamplare. N-ar fi trebuit. S-a intamplat asa deodata, ca si atunci cand cand te scutura guturaiul in toiul verii…Dar despre toate astea episodic. Cum m-am iubit si ce-am iubit veti afla pe parcurs…Si-n start: Poetul Grobian

Oana sau hormonul O (conform teoriilor lui Aris Fioretos)

De ce?

Pentru inceput, va rog sa intelegeti ca nu emitem teorii, nu ne erijam in experti ai relatiilor interumane, intersexuale sau de orice alta natura, si nu destanuim niciun adevar absolut. Nu ne-am constituit ca asociatie, nu suntem adeptii niciunei secte, nu ne supunem niciunui Guru suprem si nu colaboram cu Institutul pentru Cercetari Sexologice. Functionam in tandem. Sa presupunem un Yin si Yang. Eu despre el, el despre ea. Eu despre „sexul lui”, el despre „sexul meu”.  El cu experientele lui, ea cu experientele ei. Cautam poezia, dragostea, pasiunea, ura, dispretul, scarba, greata, imprevizibilul. Ne cautam pe noi, prin ei!