Avocatele Diavolului [prefata]

nu mai astept sa aiba sens nimic… precum si altii, demult si-au pierdut speranta de a mai intelege de ce… si nu doar de a accepta povestea… daca nu realitatea traita prin inca nu stim ce sau cine…

nimic mai usor decat cadre slabe de filme… in care povestea incepe printr-un filtru usor… scapat la o masa vecina… unor implicate in ceva certuri… probabil sezoane din criza varstei… 27, 28 and over…

cu tupeu… sau lipsit de control… de fapt la bord… vine domnisoara sensibilizata… ori de la prea mult scandal la liniste… oricum nu schimbam prea multe vorbe… ii apare si partenera… ne bucuram de ceva cadre de *importanta* in care fraierul care le insotea ramane singur la masa… ori prea efemerele siluete doreau sa distruga din lumina… unuia… prea mare….

oricum ne trezim la masa… se schimba interesele… jocul devine interesant… pentru unii… pentru altii solicitant… astfel incat sa ramana loc de ramas bun… “mi-ar place sa mai povestim” / [si cum crezi ca vom reusi asta] / “pai, va las eu cartea mea de vizita” / [ok, atunci iti mai dam noi un semn cand iesim].